Provocări ale rolului de părinte: Consecințele favoritismului parental
“Putem trăi fără religie și meditație, dar nu putem supraviețui fără afecțiune omenească”
Dalai Lama
Despre favoritismul parental și factorii care îl influențează am scris mai pe larg într-un articol dedicat. Dar care sunt însă consecințele favoritismului parental?
Acțiunile au consecințe
Așa cum deja știm, din păcate, consecințele favoritismului parental sunt în mare parte rele. Studiile au arătat că copiii defavorizați au rezultate mai slabe la nivel general: pot dezvolta depresie, agresivitatea crește, stima de sine scăde și performanțe academice sunt mai slabe. Iar aceste repercusiuni sunt mult mai extreme și dăunătoare decât orice beneficii pe care copiii favorizați le pot avea. Consecințele se răsfrâng asupra tuturor copiilor, indiferent dacă sunt favorizați sau nu. Nu este ușor nici de trăit văzând că părinții fac diferențe între copii, chiar dacă tu ești copilul favorizat. Nici chiar când diferențele astea ajung să creeze relații disfuncționale între frați.
Multe dintre aceste consecințe persistă mult după ce copiii au crescut, au devenit adulți și au propria familie. La rândul lor pot face diferențe între copiii lor, așa cum au făcut și părinții lor. Oamenii nu uită curând că au fost defavorizați de părinții lor, continuă să aibă o stimă de sine scăzută, iar relațiile lor la vârsta adultă să fie afectate.
Când copiii cresc
Chiar și când copiii au crescut, părinții pot continua să favorizeze unii dintre copii, întreținând o dinamică toxică la nivelul familiei. La vârsta adultă, favoritismul parental este puțin diferit. Poate chiar să apară atunci când copiii sunt deja adulți, fără ca în copilărie să se fi manifestat. Părinții pot continua sau începe să favorizeze copiii mai puțin devianți, pe cei care le acordă mai mult sprijin – afectiv sau financiar, pe cei care poate locuiesc mai aproape, pe cei care le împărtășesc aceleași valori, nu îi critică, sunt mai apropiați afectiv sau care apelează la ei sau le solicită ajutorul, implicându-i în viața noii familii și astfel făcându-i să se simtă utili și integrați.
Favoritismul parental produce efecte nesănătoase atunci când există diferențe constante și arbitrare în tratamentul copiilor. Sunt cazuri în care favoritismul este inevitabil (cu nou-născuții, copiii cu diverse nevoi speciale nevoiași), iar rolul părințiilor este să explice acest comportament diferit celorlalți copii, nemarginalizându-i, oferindu-le atenție, afecțiune, împlinindu-le nevoile, compensând astfel consecințele negative.
Ce spun studiile
Studiile au evidențiat că starea de bine a copiilor este cea mai mare atunci când părinții nu prezintă niciun favoritism față de nimeni, chiar mai mare decât bunăstarea copiilor care sunt favorizați de părinții lor. Astfel de concluzii sunt posibile pentru că, în unele cazuri copiii favorizați trebuie să se confrunte cu ostilitatea fratelui sau, poate, pentru că familiile în care există favoritism tind să fie disfuncționale în multe alte moduri.
E posibil să nu favorizezi un copil?
Aproape toți părinții își fac griji dacă fac diferențe între copiii, dacă favorizează pe unul sau pe altul. Sunt părinți care sunt convinși că nu fac asta, care sunt foarte atenți la acest aspect, încercând să își trateze în mod egal copiii. Poate câteodată egalitatea nu ajută, căci copiii sunt diferiți, poate echitatea este necesară. Dar chiar și în aceste cazuri, a nu favoriza deloc nu este posibil. Fiecare copil este diferit, iar părinții trebuie să răspundă corespunzător nevoilor și caracteristicilor unice ale copiilor. Nu în același mod te porți cu un copil de 2 ani și cu unul de 10 ani sau de 16 ani. Nu la fel te comporți cu un copil mai agresiv, față de altul care este mai pasiv. Chiar și gemenii identici nu pot fi tratați în mod identic.
Fiecare copil vrea să se simtă diferit, unic!
Efecte ale favoritismului se pot vedea, în unele cazuri, în rivalitatea dintre frați, care poate continua și la vârsta adultă.
Nevoile copiilor și părinților sunt de-o potrivă diferite. Noi toți suntem diferiți, avem nevoi diferite, reacționăm diferit! Resursele noastre sunt câteodată epuizate sau precare și tindem să facem favoritisme. Invariabil facem greșeli în rolul de părinte. Nu suntem perfecți și nici nu avem cum! Mai mult, din micile abateri ne formăm și învățăm. Dar ele nu trebuie să fie regula. Ce ne dorim este să fim părinți suficienți de buni pentru copiii noștri.
Tu ce fel de părinte ești? Cum ai procedat? Ce consecințe au fost? Ce trăiri, ce sentimente ai avut? Cum ai încercat, și poate reușit, să treci peste consecințele favoritismului? Ai discutat cu copiii, cu frați tăi sau poate cu un specialist despre asta?
Leave a comment