Traumă, copilărie și vindecare

Copilăria este tărâmul magic, locul de creștere, dezvoltare armonioasă, explorare și veselie. Aceste momente însă nu se întâmplă permanent și pot fi întrerupte de evenimente traumatice. Mai târziu, în viața de adult trauma relațională nerezolvată va provoca durere. Iar durerea se manifestată adesea prin intoleranța față de propriile greșeli, gândire critică despre sine sau angajarea în comportamente autodistructive. Această durere poate fi transformată, procesată și astfel poate apărea vindecarea dacă practicăm compasiunea față de propria persoană.

Suntem obișnuiți poate să arătăm compasiune față de alții, față de suferința lor sau manifestăm dorința de a ajuta, de a înțelege durerea altora, de a fi buni cu aceștia, dar pentru unii dintre noi este greu să avem astfel de comportamente față de propria persoană.

Vindecarea traumei presupune dezvoltarea mecanismelor de adaptare a resurselor și concentrarea atenției asupra forțelor și punctelor tari pe care le avem. Vindecarea implică și aplecarea asupra momentelor traumatice, dificile, din trecut și asupra emoțiilor trăite. Acest proces necesită practicarea compasiunii față de sine.

„Compasiunea față de sine implică două acțiuni cheie. Mai întâi, este necesar să ne stabilim limite interne prin care să reducem gândurile negative cu care eram obișnuiți și comportamentele care ne fac rău. În al doilea rând, este necesar să practicăm bunătatea și iubirea de sine, manifestată atât prin gânduri, dar și comportamente.  Compasiune de sine devine mult mai accesibilă când o practicăm cu regularitate”.

Dr. Arielle Schwartz

Pentru ca vindecarea să aibă loc este necesar în primul rând să fim conștienți de durerea pe care am simțit-o copii fiind. Apoi, privind cu ochi iubitori, blânzi, aceea parte din noi în care păstrăm copilăria, copilul interior, evocăm aceleași emoții pozitive pe care le generează adulții iubitori față de copiii. Devenim astfel propriul părinte  iubitor și grijuliu.

Dacă ai fost copil neglijat, fă un exercițiu de imaginație și vizualizează cu ochii minții că adultul care ești acum îmbrățișează acel copil neglijat.

Ce simți?

Te simți înspăimântat? Ți-e frică? Dacă da, să știi că tu adult poți proteja acel copil.

Dacă ai fost abuzat, imaginează-ți că tu, adultul, salvezi acel copil din mediul periculos în care s-a aflat.

Dacă te-ai simțit umilit, rușinat, vindecarea vine în procesul profund de acceptare, dragoste și bunătate pe care tu adult le vei oferi sentimentelor rănite ale copilului interior.

Câteodată este greu să îți oferi compasiune și îți este mai ușor să ai resentimente față de această parte a ta de copil sau, poate, la fel de ușor îți este  să o privești și să acționezi cu agresivitate. Acest proces se produce deoarece internalizăm adulții din familiile în care am crescut și ne este familiar să ne purtăm cu noi așa cum ei s-au purtat cu noi când eram copii.  Spre exemplu, un părinte critic va deveni propria voce interioară critică; unui copil neglijat de părinte îi va fi dificil să aibă grijă de propriile nevoi.

Căteodată poți simți că acea parte de copil din tine este de neiubit, ori o vei învinovăți ca fiind responsabilă de abuz, ca și cum tu ai făcut ceva ce a cauzat abuzul. Vei iubi abuzatorul, dar te vei urâ pe tine. Ca un cântar vechi, o balanță în care pe un taler ce te reprezintă pe tine este rușinea  și vina – atârnând extrem de greu, iar pe celălalt taler, al părintelui, va fi iubirea ta pentru acesta. E greu să le menții într-un echilibru interior, iar acestea sunt semnele că ai un simț distorsionat al responsabilității pentru abuz. Adesea copiii cred că ei sunt de vină pentru abuz. Este un mecanism de supraviețuire, căci este greu de tolerat că adultul responsabil de îngrijirea și creșterea lor poate să fie abuzatorul lor, în condițiile în care copiii sunt dependenți de îngrijitori. De altfel, este prea înfricoșător sau de neconceput să îl învinovățească pe adult.  Se creează astfel fantezia că mediul devine tolerabil, iar ei sunt cei vinovați de ce li se întâmplă. În acest caz de supra identificarea cu abuzatorul, vindecarea necesită un proces de doliu pe măsură ce te confrunți cu dinamica traumatizantă, dureroasă, a familiei de origine.

Dacă îți permiți să ai grijă de tine, de nevoile tale îți vei crește sau recăpăta responsabilitatea pentru viața ta actuală. Astfel, îți vei permite să îți identifici valorile, punctele tari, resursele și să îți stabilești propriile granițe personale. Aceste limite, granițe,  îți protejează viața. Identificarea valorilor și nevoilor înseamnă să vezi ce este important pentru tine, să conștientizezi ce ai nevoie și să te concentrezi pe acestea pentru a-ți atinge obiectivele.

Dar cum poți să practici compasiunea față de tine?

Poți apela la un specialist sau poți începe să fii atent la tine, să explorezi, să crești și să te dezvolți, căci trauma a oprit sau a încetinit aceste procese personale. În ambele cazuri călătoria este anevoioasă, dar la final vei deveni un altfel de om.

Hai să facem împreună cu exercițiu!

Ia-ți timp, asigură-ți intimitatea și stai confortabil. Imaginează-ți un eveniment anume, specific, din copilăria ta, care continuă să fie dureros și acum, după mulți ani.

Vizualizează-l!

Cum te simțeai? Imaginează-ți cum te simțeai. Ce emoții trăiești? Unde anume în corp sunt aceste emoții mai puternice? Fă o fotografie a acestei imagini cu ochii minții. Cum arată? Descrie-o!

Acum reflectează asupra a ceea ce lipsește. Ce aveai nevoie cel mai mult în acel moment? Ce crezi că își dorea acel copil să audă? Aveai nevoie de grijă, de acceptare, de protecție, de a fi salvat sau de ce anume?

Îți poți imagina cum aceste nevoi îți sunt satisfăcute? Poate îți poți imagina cum tu de acum, adult, te reîntorci în timp și îți satisfaci aceste nevoie. Sau poate fi altcineva pe care l-ai fi vrut aproape atunci.

Ia-ți timp să îți imaginezi cum îți acorzi cuvinte vindecătoare sau comportamente de care aveai nevoie. Imaginează-ți că te îmbrățișezi, că îți vorbești cu blândețe, că ești acolo lângă copilul de altă dată, răspunzând nevoilor pe care le avea. Ce ți-ai spune?

Cu te simți acum? Ce observi la tine? Ce emoții simți și unde în corp?

Repetând acest exercițiu vei simți cum începi să îți ușurezi încordarea, să te relaxezi. Poți repeta procesul cu mai multe evenimente dificile.

Dacă îți este greu să îți exprimi compasiunea față de sine, dacă îți este dificil să fii bun și blând cu tine, permite-ți să ai ritmul tău și să ai în vedere că procesul nu este ușor, necesită explorare și este cel mai bine acompaniat de un suport terapeutic. Psihoterapeutul va merge umăr la umăr cu tine, însoțindu-te și ghidându-te în acest proces. Dacă nu ești implicat într-un proces terapeutic, poți apela la suportul specialiștilor noștri. Detalii găsești aici.

Vindecarea presupune o călătorie, un proces, explorare. De asemenea, vindecarea nu înseamnă că nu vei mai simți disconfort emoțional, ci că vei accepta și vei fi conștient că oricât de mult vei lucra, în anumite situații unele simptome nu vor dispărea complet, dar vei avea control asupra calității vieții tale.

Așadar, fii blând cu tine!