Sindromul Impostorului: cum se manifestă și ce să faci în schimb

“Te simți ca o fraudă? Nu e vina ta!” e mesajul pe care l-ai văzut, sper, nu o singură dată circulând pe rețelele de socializare. Sunt două fraze care merită să ți le amintești de fiecare dată când simți că nu aparții unui loc, unui grup, unei situații sau când începi să te faci mic și să renunți la tine, la ideile și gândurile tale deoarece în comparație cu ceilalți pare că nu știi suficient de bine. Ceea ce trăiești se numește sindromul impostorului.

 Ce este sindromul impostorului?

Sindromul impostorului reprezintă un tipar psihologic prin care îți pui la îndoială capacitățile și ajungi să te simți insuficient de bun, combinat cu frica internă că vei fi descoperit și demascat de ceilalți precum o fraudă. Acest pattern se declanșează, de obicei, în contexte sociale sau atunci când înveți ceva nou. Termenul a fost introdus în 1978 de către Suzanne Imes și Pauline Clance în urma unui studiu realizat pe femei, la acea vreme crezându-se că doar femeile sunt afectate. Ulterior s-a constatat că și bărbații sunt afectați în egală măsură. Un factor mai mare de risc ar fi apartenența la grupuri de minorități dintr-o populație, dar și meseriile cu nivel ridicat de pregătire și competitivitate. 

Semne că suferi de sindromul impostorului:

-te îndoiești de capacitățile tale și te simți incompetent în domeniul tău de expertiză;

-simți că nu faci / nu produci / nu cunoști suficient în comparație cu colegii tăi;

-îți e frică, că ceilalți vor afla “secretul” tău și vei fi demascat precum o fraudă;

-ai tendința să procrastinezi, să amâni ce ai de făcut de frică că nu vei atinge standardele impuse de tine;

-crezi că succesul tău depinde de o sursă din exterior, cum ar fi norocul sau de “momentul potrivit” și nu de munca depusă;

-te consideri perfecționist;

-simți că nu meriți pe deplin recunoaștere pentru relizările tale, îți este dificil să primește laude și complimente;

– the simți neadecvat și neadaptat în grupurile din care faci parte, în ciuda reușitelor tale;

-iți setezi țeluri nerealiste și apoi ești dezamăgit de mereușită.

Cum sună sindromul impostorului:

-dacă nu sunt suficient de bun/bună?;

-eu nu pot;

-de ce eu?;

-sigur se va întâmpla ceva rău și nu o să reușesc;

-nu o să mă ridic la așteptările celorlalți și o să-i dezamăgesc;

-ce vor crede / o să spună ceilalți?;

-nu sunt pregătit / nu știu tot / mai am de … ;

-nu merit;

Strategii de coping:

-recunoaște-ți emoțiile fără a te confunda cu acestea;

-pune-ți sub semnul întrebării gândurile – Oare mai are sens să fii un impostor în ciuda eforturilor depuse?

-amintește-ți de lucrurile pe care ai reușit să le faci în trecut, recunoaște-ți resursele și ai încredere în acestea;

-vorbește cu prietenii/colegii despre experiența ta, vei fi surprins să constați că 60-70% dintre persoane sunt afectate la un moment dat de sindromul impostorului;

-rămâi concentrat pe progresul tău și pașii pe care îi faci spre a-ți atinge scopurile în loc să te compari cu ceilalți;

-amintește-ți constant că meriți toate realizările tale, acestea nu sunt prea bune pentru a fi adevărate, e ce ai făcut tu cu abilitățile și resursele tale; 

-oferă-ți permisiunea de a fi mândru de reușitele tale și de a le împărtăși cu ceilalți. 

Și ce ai putea să-ți spui în schimb:

-sunt suficient/suficientă așa cum sunt;

-succesul și realizările mele nu țin de noroc;

-ocup locul/poziția pe care o merit;

-(eu) sunt toate lucrurile pozitive pe care ceilalți le spun despre mine;

-sunt aici pentru că am muncit mult pentru asta;

-merit toate lucrurile bune care mi se întâmplă;

-am muncit pentru tot ce am.

Și nu uita, că dacă te simți ca un impostor însemnă că ai atins deja un nivel de succes pe care îl consideri noroc, iar unicul “impostor” este acest mecanism de supraviețuire, care se activează automat în situațiile de expunere pe care psihicul tău încă le percepe ca pe o amenințare. Spune-i mulțumesc acestei părți din tine și permite-ți să afli rădăcinile anxiețății tale. Permite-ți să fii așa cum ești!