Părinte sănătos vs părinte toxic

Cu toții am trecut prin momente când aveam „lucruri de rezolvat” cu părinții noștri, de reglat și, poate, mai avem niște tinichele de coadă, cum spune vechea vorbă din popor. Nu tot ce ni se întâmplă vine însă de la părinți. Până la urmă, în cele mai multe cazuri părinții noștri fac ce pot, cu ce au, așa cum noi facem ce putem, cu ce avem când ne raportăm la copiii noștri.

 Într-adevăr, contează însă ce și cum facem. Părintele perfect nu există, este o himeră. Orice părinte are slăbiciunile lui, rănile și problemele sale de rezolvat. Există însă părintele suficient de bun, părintele sănătos.

Dacă ai ceva de rezolvat cu părintele tău, lucruri de reglat, nu înseamnă că acesta este un părinte toxic. Dar când acesta îți repetă constant și scoate în evidență lipsurile, când îți adresează cuvinte care rănesc, dor, zgârie aproape întreaga ființă, când critică, când face gesturi violente, când comite abuzuri, atunci se transformă într-un părinte toxic.

„Părinții noștri plantează în noi semințe mentale și emoționale, semințe care se dezvoltă în același timp cu noi. În anumite familii, sunt semințele dragostei, respectului și independenței, dar, în altele aceste semințe sunt frica, supunerea și învinovățirea.”

Susan Forward, Părinți toxici: vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale, Ed. Adevăr Divin, Brașov, 2017

Se nasc astfel întrebările: ce este părintele sănătos și ce este părintele toxic?

Ce este un părinte toxic?

Părintele toxic nu poate să răspundă nevoilor emoționale ale copilului său. De fapt este incapabil să facă asta. Nu se acordează copilului. Este de-o potrivă deficient și disfuncțional, poate violent fizic și/sau psihic, comportamentele sale pot fi nepotrivite. Un astfel de părinte critică, devalorizează, nu își asumă răspunderea pentru actele sale, copleșește. Este un părinte poate manipulator sau dominator, absent sau critic peste măsură. Comportamentele sale pot conduce la distrugerea încrederii în sine a copilului, pot semăna rușine profundă în acesta, pot duce la disfuncții în dezvoltare.

Părintele toxic își face copilul responsabil pentru nefericirea sa, nu oferă stabilitate, nici limite sănătoase, nu lasă loc de creștere și dezvoltare.

Ce este un părinte sănătos?

Părintele sănătos este acela care își iubește copilul pentru ceea ce este cu adevărat acesta, asigurând astfel fundația pentru o dezvoltare armonioasă.

Este cel ce satisface nevoia copilului de a fi:

• ascultat și văzut – adică părintele îi vede nevoile, îi răspunde la ele,
• apărat, în siguranță – adică îl protejează de pericole, nu îl sperie pe copil prin comportamentele sale, îi asigură un grad de predictibilitate,
• alinat – adică îi oferă mângâieri și îmbrățișări.

Un copil care se simte ascultat, apărat și alinat va avea o bază pentru a deveni autonom. Aceștia sunt cei 3 A care îl cresc pe A de la Autonom.

Părintele sănătos își tratează copilul cu respect, este prezent, adică este deschis la ce se întâmplă, este receptiv, se acordează la viața interioară a copilului, rezonează cu acesta și astfel oferă un model de respect, creează încredere, asigură o bază sigură pentru copil ca acesta să poată explora viața cu energie, încredere și curiozitate.

Un părinte sănătos este acela care păstrează o cale de comunicare deschisă cu copilul său, dar și cu sine, este deci în relație cu sine și cu copilul.   Respectă părerile copilului chiar dacă nu este de acord cu ele, explică, oferă spațiu de discuție. Un părinte sănătos înseamnă și să impună limite ferme, dar nu rigide, reguli care oferă copilului protecție și siguranță.

Un părinte sănătos nu își împovărează și nu își copleșește copilul cu responsabilități ce nu îi aparțin, îl lasă să se bucure de copilărie, de joc, căci prin joc și explorare copilul învață.

De multe ori a fi părinte sănătos nu este ușor, căci presupune și a te pune la îndoială, a fi îngrijorat, a găsi echilibrul între îngrijorare și încredere pentru a-l face pe copil să se simtă protejat și sprijinit,  a te confrunta cu furia, tristețea, neputința și vulnerabilitatea, a fi conștient de propriile trăiri.

Și da, părintele sănătos are  și defecte! Viața oferă momente frumoase, dar și dificile care vin cu disconfort și ne împiedică să fim echilibrați. Ele însă nu sunt majoritare.

Dragă părinte,

chiar dacă nu este ușor, nu uita că nu ești singur și poți cere ajutor, fi blând cu tine și copilul tău! Câteodată chiar dacă pare că mai peste tot sunt nori negri de furtună, că te simți neputincios, că apar slăbiciuni, soarele iese și norii sunt trecători. În acele momente ai grijă de tine pentru că așa vei avea energia să ai grijă de copilul tău!

A fi imperfect nu înseamnă că ești un părinte toxic! A fi imperfect nu înseamnă că ești periculos sau distructiv!

De multe ori a ne permite să fim imperfecți le oferă copiilor noștri permisiunea de a greși și a se simți bine cu ei așa cum sunt, cu toate ale lor, a fi confortabili. Nu înseamnă că îi limităm, ci le permitem să și greșească pentru  a crește și a se accepta. Oferă o bază pentru a sădi iubirea de sine.

Tu cum ești în rolul de părinte?

Dar părinții tăi?

Așa cum scriam mai sus, părinții noștri au făcut ce au putut cu ce au avut.

Hai, să facem un exercițiu de imaginație!

Te invit să îți imaginezi pe rând o zi din viața părinților tăi – a mamei tale, a tatălui tău. Imaginează-ți ce haine porți, cum miroși, cum te miști, ce se întâmplă în jurul tău, ce faci, ce simți. Concentrează-te pe senzațiile corporale. Concentrează-te pe respirație. Fii deschis, nu judeca, doar observă!

Permite-ți să simți!

Cum ai descrie experiența?

Ei, acum, cum îi vezi pe părinții tăi?