Obiectivarea: când iubim lucrurile și folosim oamenii

“Oamenii au fost creaţi ca să fie iubiţi, iar obiectele ca să fie folosite. Haosul lumii de astăzi este din cauză că iubim lucrurile și folosim oamenii.” – Dalai Lama

Obiectivarea oamenilor este unul dintre acele fenomene pe care tindem să le polarizăm. Pentru cei mai mulți dintre noi, abuzul de orice tip este considerat ceva oribil și tindem să credem că doar „oamenii răi” fac astfel de lucruri. Cu toate acestea, atât de des perpetuăm obiectivarea în moduri subtile pe care le considerăm „bune” sau chiar utile. Folosim bebelușii și copiii drept recuzită, comentând în mod constant aspectul lor și comportamentul lor. Acuzăm, judecăm și rușinăm alți oameni, justificându-ne prin argumente bazate pe credințe, valori diferite și pe îndreptățirea de a avea propria opinie. Și totuși dacă e să ne uităm mai îndeaproape la acest mecanism, despre ce este vorba și ce spune despre funcționarea noastră?

Suntem ființe sociale și interacțiunile noastre sunt determinate de nevoia de relații fără de care nu am putea supraviețui și de abilitățile noastre de a recunoaște gândurile, atitudinile, dorințele și intențiile celorlalți. În schimb, interacțiunile noastre cu obiectele din jur sunt în mare parte ghidate de utilitatea și aspectul lor. Aceste tipare specifice de interacțiune sunt în mod clar distincte, întrucât regiuni separate ale creierului procesează elaborarea stimulilor umani versus stimulii non-umani. Totuși, există cazuri în care diviziunea om-obiect tinde să se voaleze. Acest lucru se întâmplă atunci când oamenii obiectivează alte ființe umane. Obiectivarea are loc ori de câte ori CINEVA devine CEVA care poate fi folosit, manipulat, controlat și recunoscut prin proprietățile sale fizice. Acest fel de a reduce valoarea și viața unei persoane reprezintă un mod dăunător în care îi putem vedea și trata pe ceilalți și poate avea loc pe mai multe dimensiuni. Oamenii pot fi obiectivați fizic, sexual, financiar, spiritual și poate cel mai insidios, oamenii pot fi obiectivați emoțional. Femeile sunt adesea victime ale proceselor de obiectivare care apar ori de câte ori o femeie este redusă la corpul ei sau la anumite părți ale corpului.

Teoria obiectivării (Martha Nussbaum) ne spune că fenomenul are loc de fiecare dată când vedem pe cineva ca: 

1. un instrument pentru a atinge un anumit scop, 
2. fără nicio autonomie, 
3. fără puterea de a acționa, de a decide, 
4. fungibil, cu alte cuvinte, care poate fi înlocuit cu ușurință, 
5. în dreptul nostru de a-i face rău, de a-i încălca limitele,
6. ca proprietatea altei persoane, ca și cum ar putea fi deținută, cumpărată sau vândută,
7. o persoană a cărei experiență sau emoții sunt irelevante.

Consecințe și efecte

Studiile realizate pe această problematică au identificat auto-obiectivarea ca fiind prima consecință psihologică care a apărut în rândul persoanelor care au trăit într-un mediu cultural cu obiectivare, în special cea de tip sexual. Auto-obiectivarea este definită ca adoptarea unei perspective a persoanei a treia asupra sinelui, spre deosebire de o perspectivă la persoana întâi, astfel încât persoana ajunge să acorde o valoare mai mare modului în care este văzută de ceilalți decât modului în care se simt sau poate acționa pe cont propriu. Cu alte cuvinte, există o parte interioară care privește cu ochii celui care s-a raportat în acest fel, iar în cazul obiectivării sexuale, un corp obiectivat devine un corp maleabil, măsurabil și controlabil. Persoana obiectivată ajunge să se vadă și să se trateze ca un cercetător în așteptarea de a fi evaluat de alții. Întreg acest macanism poate conduce direct la mai multe consecințe psihologice precum sentimente profunde de rușine, anxietatea, nesiguranță, confuzie, o diminuarea a conștientizării stărilor corporale interne precum foame, oboseală, durere, emoții, cât și perturbarea atenției care nu mai poate fi direcționată către activități plăcute și compensatorii. 

Este o pastilă amară de înghițit când te gândești la posibilitatea că ai fi obiectivat tu pe alții. Din păcate, se întâmpă mult mai des decât ne imaginăm și uneori o facem fără să ne dăm seama. Persoanele care de timpuriu s-au simțit văzute, apreciate, valoroase într-o manieră condiționată au adesea o tendință mai mare de a-i obiectiviza pe ceilalți, deoarece asta s-a așezat la baza funcționării lor. Este nevoie de multă asumare, compasiune și deschidere ca să ne uităm sincer la această cultură desensibilizată și să ne întrebăm “Unde mă auto-obiectivez?” , “Unde îi obiectivez pe ceilalți?”.