Nevoile copilului mic

Un psihic sănătos reprezintă, în primul rând, energie în mișcare. Este flexibil și expresiv, stabil și coerent, caută și procesează informații, este relațional și are nevoie de conectare bună cu ceilalți, reglează procese psihice, emoții, stres – atât cât poate în fiecare etapă de dezvoltare. Dacă vă observați copilul mic timp de câteva minute, veți observa cu ușurință toate aceste manifestări complexe într-o desfășura mult mai accelerată decât la un adult. 

În calitate de părinți sau îngrijitori primari, avem responsabilitatea de a susține și îngriji în mod corespunzător, adică în mod bun pentru copilul unic de care ne ocupăm, pornirea lui firească de a crește și de a-și atinge potențialul. Nimic nu sprijină mai mult dezvoltarea decât bucuria de viață pentru că ești așa cum ești.  Dar cum putem face acest lucru?

Pe de-o parte, suntem ființe relaționale, avem nevoie de contact cu ceilalți la fel de mult precum avem nevoie de apă, hrană, somn, căldură, și pe de altă parte, avem nevoie să facem lucruri pe cont propriu, să luăm decizii proprii, să acționăm în felul nostru unic, urmându-ne trăirile, ideile. Așadar, o dezvoltare umană sănătoasă va reprezenta o oscilație, și uneori chiar o concurență, între nevoile simbiotice și nevoile de autonomie. Acestea rămân la fel pe tot parcursul vieții, doar manifestarea și modul în care le îndeplinim se schimbă de la o vârstă la alta. 

Nevoile simbiotice ale copilului mic sunt cele care zic “am nevoie să faci ceva pentru mine și/sau cu mine pentru că nu pot face singură” și sunt următoarele:

• Nevoia de a fi îngrijit adică hrănit, spălat, schimbat, etc.;
• Nevoia de a fi ţinut la căldură, de a fi ocrotit și protejat;
• Nevoia de a primi contact fizic, adică de a fi ținut în brațe, mângâiat, atins cu grijă și blândețe;
• Nevoia de contact vizual, de a fi văzut, recunoscut și urmărit cu privirea; 
• Nevoia de a fi înţeles în unicitatea trăirilor și gândurilor proprii; 
• Nevoia de a fi susţinut, încurajat în inițiativele proprii; 
• Nevoia de a aparţine în exclusivitate cuiva – părinți, îngrijitori, familie, comunități.

 Nevoile de autonomie ale copilului mic sunt cele care zic “eu fac ceva cu mine, rolul tău este să mă vezi, să accepți și să nu intervii” și sunt următoarele:

• Nevoia de a fi singur (da, și copiii mici au nevoie de timp pentru a sta cu ei și sensațiile, trăirile și gândurilor lor);
• Nnvoia de a face ceva pe cont propriu, de a explora, cunoaște și achiziționa noi deprinderi;
• Nevoia de a avea percepții proprii și de a descoperi lumea în felul meu unic;
• Nevoia de a avea emoții proprii, de a simți ce-i al meu și de a fi ok să fie așa;
• Nevoia de a dezvolta și exprima idei proprii;
• Nevoia de a acționa independent în condiții de siguranță;
• Nevoia de a exprima propria voință prin “vreau” și  “nu vreau”. 

În această alternanță dintre simbioză și autonomie, copilul are nevoie de un părinte care să-i asigure un mediu cald, sigur și structurat și în același timp de un părinte căruia copilul să i se împotrivească. Pe măsură ce copilul crește, părintele slăbește această structură, rămânând receptiv și disponibil către nevoile relaționale ale acestuia, deoarece baza unei autonomii sănătoase este satisfacerea nevoilor simbiotice. Cu cât un copil se simte mai în siguranță în preajma părintelui, cu atât se va simți mai curios și liber să explorezeși să se manifeste. Să nu uităm că relația mereu se va construi în funcție de nevoile fiecăruia. Mama, tatăl, îngrijitorul primar are aceleași nevoi personale, iar felul în care și le va îndeplini, va influența considerabil felul în care va fi atent și va avea grijă de nevoile copilului.