Justiție socială, normativitate și psihoterapie

La prima vedere, psihoterapia pare o muncă individuală, cu câte un client deodată sau, cel mult, cu un grup. Totuși, dacă analizăm mai în profunzime, este părerea mea că vom găsi că, de fapt, de cele mai multe ori munca terapeutică implică și contactul cu societatea la nivel mai larg.

De curând am avut oportunitatea să discutăm despre aceste aspecte la workshop-ul cu Helen Rowland despre heteronormativitate și munca psihoterapeutică cu clienții LGBTQI+. Exercițiul de gândire (și simțire) pe care l-am făcut împreună cu grupul a fost, pentru noi, neprețuit. Am tras o serie de concluzii valoroase pe care le voi împărtăși, pe scurt, cu voi.

1. Ceea ce este mai comun în societate din punct de vedere statistic devine “norma” acelei societăți, iar asta va influența din start terapia.
   
   Spre exemplu, faptul că sunt mai mulți oameni heterosexuali în România face ca asta sa fie “normalul” în societate. Cei care fac parte din comunitatea LGBTQI+ devin, în acest context, “ceilalți”. Se crează o dihotomie de “noi” vs. “ei”. Aceasta dinamică va fi prezentă și în relația terapeutică, oricât ar fi terapeutul de conștient și de liberal. În camera va fi prezentă această tensiune, își vor face apariția, într-un fel sau altul, prejudecățile implicite de ambele părți. Este util să fim conștienți de acest lucru și să îl luăm în calcul, să ne moderăm mereu peisajul interior propriu după posibile presupuneri sau judecăți normative de “asta este normal” sau “așa se fac lucrurile”.
   
   
2. Dezechilibrele de putere prezente în societate vor fi prezente și în relația terapeutică.
   
   Un exemplu este atunci când terapeutul și clientul sunt de sexe diferite. Dacă în societate bărbații sunt mai puternici decât femeile (ceea ce, sadly, este încă adevărat în majoritatea locurilor), atunci și în relația terapeutică se va juca această luptă pentru putere și control. Un alt exemplu este diferența de statut financiar. Dacă între terapeut și client este o diferență substanțială de nivel financiar, acest lucru va fi parte din realitatea co-creată în relația de psihoterapie.
   
   
3. Psihoterapeutul poate acționa, în mod inconștient, într-o manieră opresivă dacă nu pune la îndoială propria ideologie.
   
   Ceea ce crede terapeutul că este “sănătos” devine, fără să ne dăm seama uneori, scopul clientului în munca sa cu sine. Poate terapeutul crede în monogamie, sau în Dumnezeu, sau are ca valoare de viață moralitatea în comportament. Aceste ideologii personale de viață sunt perfect valide, însă în momentul în care ideologia clientului nu coincide (este într-o relație poliamoroasă, este ateu (sau de altă religie), consideră că adevărul nu trebuie spus în orice situație) riscăm să patologizăm aceste diferențe de mentalitate și să lucram ca clientul să le modifice. Aici intervine ideea de normativitate: dacă ideologia terapeutului este și cea dominantă în societate, poate că clientul va fi chiar de acord că este necesar să schimbe părți din sine care pe ei nu îi deranjează, însă îi pune într-o poziție conflictuală în raport cu cei din jur. Clientul renunță, astfel, la bucăți din sine din dorința de a se integra. În cazul celor din comunitatea LGBTQI+ acest proces poate fi unul dureros si traumatizant.
   
   4. Chiar și simpla idee ca ceva trebuie schimbat sau îmbunătățit ar trebui pusă la îndoială.

Cultura capitalistă din care facem parte în țările vestice ne lasă, de multe ori, senzația că suntem, sau că trebuie să fim, în continuu progres sau “creștere de sine”. Să ne întrebăm unde ne așteptăm să ajungem? Cine a decis că creșterea este sigur ceva de dorit? Dacă ne uitam la efectele pe care progresul le are asupra climei, vedem rapid dezavantajele unei astfel de gândiri. Avem o singură viață, iar ea se întâmplă în timp ce noi ne chinuim să “creștem”.

Ce este de făcut?

În primul rând, ajută foarte mult analiza propriei ideologii de viață și aflarea valorilor non-negociabile pentru noi ca profesioniști. Poate sunt anumite atitudini pe care nu suntem dispuși să le flexibilizăm. Acest lucru înseamnă, probabil, ca sunt și anumite problematici cu care nu putem lucra în terapie.

Apoi, conștientizarea faptului că întră în aria noastră de lucru lupta pentru dreptate socială. Dacă ne dorim să trăim într-o lume mai bună, unde este spațiu atât fizic cât și emoțional pentru toată lumea, trebuie să ne angajăm să luptăm, de la nivelul nostru, pentru egalitate de șanse și drepturile omului. De multe ori această luptă începe prin a ne întreba pe noi înșine cum contribuim la normativitate în societate și ce am putea face pentru a încuraja diversitatea.

Nu în ultimul rând, dacă facem acest lucru, este posibil să ne aflăm la rândul nostru în conflict cu cei din jur. Acest lucru este normal, însă nu este mereu ușor de dus. Avem ocazia, în aceste momente, să experiementăm pe propria piele ce înseamnă să fii diferit și cum se simte când alții sunt convinși că tu greșești.

Să ne înarmăm, așadar, cu curaj, tenacitate și toleranță atât pentru sine cât și pentru ceilalți.