Loading Events
  • This event has passed.

All Events

Specificul și limitele cadrului terapeutic în lucrul cu copiii și adolescenții

Oct 3, 2020 @ 10:00 am - Oct 4, 2020 @ 2:30 pm | 550RON

DATA: 3-4 octombrie 2020, 10:00-14:30
PREȚUL: 550 RON
LOCAȚIA: online ZOOM (❗️limba în care se va desfășura atelierul este limba engleză și nu va fi asigurată traducere❗️)

CUI SE ADRESEAZĂ: psihoterapeuți, psihologi, consilieri școlari, consilieri dezvoltare personală, profesioniști care lucrează cu copii

Lucrul cu copii și adolescenți sau adulți tineri este, de multe ori, diferit de lucrul cu adulții în cadrul psihoterapeutic. Un aspect care diferă este prezența (chiar și distantă) a părinților în interiorul limitelor cadrului terapeutic.

Iată câteva exemple de situații dificile care pot apărea:

♦ părinții copilului sunt sceptici cu privire la psihoterapie
♦ suspectăm că copilul este agresat acasă
♦ unul dintre părinți vrea să facă front comun cu terapeutul iar celălalt este “inamicul”
♦ părintele aduce un copil la terapie pentru propriile scopuri și dă directive terapeutului
♦ este dificil de stabilit o relație de cooperare cu părintele, care pune mereu la îndoială intervențiile terapeutului

Dacă v-ați confruntat cu astfel de situații sau altele din această categorie, acest workshop este pentru voi! Chiar vă încurajăm, dacă aveți alte exemple, să le aduceți pentru a lucra cu ele în cadrul seminarului.

Alessandra Pierini lucrează cu copii și adolescenți în Italia de peste 10 ani și va veni să ne vorbească despre aspecte care țin de specificul psihoterapiei cu această populație în termeni de:

limite ale cadrului, confidențialitate, colaborarea cu părinții, contractul psihologic cu copilul și cu părinții. Vom include în cele discutate întrebări și cazuri aduse de către voi, deoarece noi considerăm că cel mai bine invățăm unii de la alții prin exemple și situații practice cu care ne confruntăm.

Vă așteptăm cu mare drag la seminarul Alessandrei, locurile sunt limitate, așadar vă invităm să vă înscrieți cât de curând pentru a putea beneficia și de prețul Early Bird de 400 RON!

Se vor însuma 9 ore de formare în analiză tranzacțională.

Alessandra este psihoterapeut, psiholog clinician, trainer și supervizor (TSTA) membră ITAA și EATA. Ea este președintele Societății Italiene de Metodologie Psihoterapeutică cu Analiză Tranzacțională (SIMPAT) din 2010.

Alessandra este fondatoarea și co-directoarea centrului Physis din Roma unde își desfășoară activitatea clinică, atât individual cât și în grupuri. Ea conduce programul masteral de Psihoterapie analitico-tranzacțională aplicată vârstei de dezvoltare. A scris numeroase articole de specialitate și a predat în multe centre din Europa.

Mă înscriu!

I want to sign up!

Details

Start:
Oct 3, 2020 @ 10:00 am
End:
Oct 4, 2020 @ 2:30 pm
Cost:
550RON
Event Category:

Venue

Online (Zoom)