Despre compasiune și pandemie

Cred că niciodată nu m-am gândit mai mult la compasiune decât în această perioadă. O pandemie nu este o situație ideală pentru nimeni. Viața așa cum o cunoșteam a dispărut brusc și încă nu e clar când va reveni și în ce formă. Există zile bune și zile rele. Si înainte le aveam, dar acum cele grele parcă-s și mai apăsătoare, deoarece ne activează vulnerabilitatea noastră în fața unei amenințări și neputința de a schimba ceea ce este. Trăiri grele care ne pot provoca și scoate la suprafață cele mai dureroase și bine protejate părți din noi. În tot acest proces de adaptare și reorganizare, practicarea compasiunii a făcut ca zilele dificile să fie mai ușor de navigat și m-a ajutat să rămân conectată la ce ține realmente de mine în acestă perioada.   

Ce este compasiunea?  

Compasiunea înseamnă literalmente: a suferi împreună, a lua parte la suferința altcuiva. Când recunoaștem, simțim și înțelegem suferința din ceilalți, compasiunea ne dă curajul și înțelepciunea de a face ceva în acest sens. Ne motivează să ajutăm, să fim amabili și să oferim și să îi sprijinim pe ceilalți care suferă, deoarece știm instinctiv de ce au nevoie pentru a le aduce un strop de alinare. Compasiunea nu este la fel ca empatia sau altruismul, deși conceptele sunt legate. În timp ce empatia se referă la capacitatea noastră de a intui realitatea prin identificare afectivă și de a simți emoțiile unei alte persoane, compasiunea este atunci când aceste sentimente și gânduri includ dorința de a ajuta. Altruismul, la rândul său, este un comportament amabil, altruist, adesea determinat de sentimente de compasiune, deși se poate simți compasiune fără a acționa, iar altruismul nu este întotdeauna motivat de compasiune.

Oamenii de știință au studiat baza biologică a compasiunii și au reușit să identifice și scopul profund evolutiv al acesteia. Cercetările au arătat că atunci când simțim compasiune, ritmul cardiac încetinește, se secretă „hormonul dragostei” oxitocina și se activează regiuni ale creierului responsabile pentru empatie, îngrijire și sentimentul de plăcere, ceea ce duce adesea la dorința de a ne ocupa de alte persoane.

Compasiunea – observarea suferinței celorlalți și motivația de a le oferi ușurare – apare și se dezvoltă devreme în viață.  Bebelușii de cinci luni preferă persoanele care îi ajută în locul celor care îi împiedică să facă lucruri. Când bebelușii cu vârste cuprinse între opt și  zece luni văd cum oamenii se lovesc întâmplător, aceștia deja manifestă empatie prin expresii faciale, vocalizări și gesturi care reflectă îngrijorarea și dorința de a înțelege suferința altora. Până la vârsta de 14 luni, copiii mici îi ajută pe ceilalți, dându-le obiectele de care au nevoie sau chiar o îmbrățișare.

A fi plin de compasiune și amabilitate nu înseamnă să dăruim doar celorlalți. Este important să fim plini de compasiune și amabilitate cu noi înșine, altfel este incomplet. Să nu ne judecăm atât de dur în relațiile noastre sau la locul de muncă, să ne apreciem așa cum suntem, pentru a ne recunoaște și valorifica punctele forte și a accepta umanitatea noastră comună. Autocompasiunea de sine înseamnă să ne tratăm cu bunătate și onestitate, așa cum am proceda cu un bun prieten atunci când se confruntă cu o dificultate, o dezamăgire sau un alt moment de încercare. În timpul pandemiei COVID-19, autocompasiunea poate ajuta la gestionarea stresului amenințării virusului, la diminuarea sentimentelor de singurătate și la reducerea vinovăției și neputinței de a ne relaxa mai mult. Există cercetări care arată că atunci când avem aceste reacții negative și autocritice, ele ne amorțesc, paralizează, în timp ce răspunsurile de autocompasiune ne ajută să ne revitalizăm prin căldură, bunătate și acceptare. Astfel putem învăța din experiență și să mergem mai departe. Cu toții facem tot ceea ce putem în circumstanțele în care ne aflăm. Devenim mai puternici atunci când ne tratăm cu bunătate.