Avem nevoie de specialiști blânzi și vulnerabili în lucrul cu copiii

“Rolul educației este de a-l ajuta pe copil să-și descopere potențialul.”

Eric Fromm

Cu siguranță ai auzit, nu o sigură dată, vorbindu-se despre vulnerabilitate și importanța acesteia în relații. Brene Brown ne spune, datorită cercetărilor sale, că vulnerabilitatea este povestea centrală a oricărei familii și baza relațiilor viitoare. A fi vulnerabil înseamnă, mai mult decât orice, să fii autentic. Iar întrebarea principală în ceea ce privește creșterea copiilor s-a transformat treptat din “Sunt un părinte suficient de bun?” în “Sunt adultul care vreau să devină copilul meu?”

 Dar care este rolul vulnerabilității în relațiile copiilor și adolescenților cu adulții din afara familiei? Ne ajută în vreun fel această abilitate dacă nu suntem părinții celui mic sau celui mai mare? 

Răspunsul este un mare DA. Fie că ești educator, profesor, psiholog, consilier sau cadrul medical, s-a dovedit că cei mai eficienți specialiști în lucrul cu oamenii, mari și mici, sunt cei cu un nivel ridicat de empatie, abilitate care nu poate să existe fără vulnerabilitate. Deoarece este dificil să ne punem în locul celuilalt și să-i fim de real ajutor dacă încă nu ne permitem nouă să simțim. Ajungem să fim invulnerabili, fie dacă am dezvoltat o strategie de supraviețuire prin a fi puternici și descurcăreți cu toate sau atunci când contactul cu propriile trăiri a rămas blocat din cauza lipsei persoanelor care să ne reflecte emoțiile și să rezoneze cu noi în copilărie.

Tu cum te simți în preajma unui copil/adolescent? Dacă îți observi corpul, emoțiile, gîndurile, ești mai degrabă relaxat sau tensionat?

S-ar putem să te găsești în situația în care analizezi și reinterpretezi orice comportament al copilului, dar și pe tine însuți, temător ca nu cumva să faci o greșeală. Sau, din contra, să funcționezi după un stil autoritar și detașat, focusat pe rezultate rapide și minimalizarea disconfortului.  Aceste stări de nesiguranță, de tensiune și rigiditate indică că se întâmplă ceva și dincolo de lucrurile care ești conștient, iar practicarea vulnerabilității ar fi un prim pas al acceptării a ceea ce se întâmplă cu tine. Permite-ți să recunoști momentele în care întâmpini dificultăți, ești neputincios și simți frică sau furie. Sunt trăirile și emoțiile tale, merită luate în serios și îngrijite.

Copiii au nevoie de adulți prezenți și autentici.

Copiii sunt detectoare umane de autenticitate și resping cu putere nehotărârea și prefacerea adulților. E o reacție din partea lor sănătoasă și vine din nevoia de siguranță și de a se asigură că te poți descurca cu orice vine de la ei. Să fii vulnerabil cu un copil înseamnă să îl lași să intre în viață ta. Împărtășirea emoțiilor tale îl face să se simtă în siguranță pentru a împărtăși și el trăirile lui cu tine. Când îi arăți că și tu simți frică, îți va spune și el ce îl sperie. Copilul va afla că simți aceleași emoții pe care le are și el, astfel ți se va deschide mai ușor atunci când va întâmpina o dificultate. El știe că va fi înțeles, alinat, și că relaționarea va fi fără judecată. Autenticitatea ta va deveni baza încrederii lui.

Vulnerabilitatea te invită să-ți asumi responsabilitatea pentru propria persoană și impactul pe care îl ai asupra celuilalt.

Această atitudine vine cu o responsabilitate mult mai mare decât dezvoltarea unui cadru de reguli și consecințe, înseamnă să ne asumăm rolul pe care îl avem în viața celuilalt – un celălalt în proces de dezvoltare. Dacă copilul știe că e ok să spună ce l-a deranjat sau nu i-a plăcut, vei putea proceda la fel și tu cu el, fără pedepse sau recompense. În aceste momente vor avea loc conversații reale, relevante și vindecătoare. Vulnerabilitatea înseamnă să te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci și să îți asumi nesiguranța, riscul și expunerea emoțională cu care te confrunți zi de zi.

Ce model mai autentic putem oferi pentru descoperirea și dezvoltarea pontețialului de viață?