Despre atacurile de panică. Simptome și cum le folosim pentru dezvoltare

Atacurile de panică sunt unele dintre cele mai neplăcute manifestări ale anxietății. Mulți clienți, atunci când încep să le aibă, se gândesc că e ceva în neregulă cu ei din punct de vedere fizic. Așa că merg la doctori, se caută, însă nu găsesc nimic. Li se spune ceva de genul “E pe fond de stres.” Apoi vin în cabinet neștiind exact care este problema în viața lor care ar putea cauza aceste momente, însă un lucru le este clar: vor să scape de ele cât mai repede. Așadar, am adunat aici câteva informații “tehnice” despre atacurile de panică și descriu pe scurt cum lucrez eu cu clienții care trec prin ele.

Simptomele:

O să încep cu o listă de simptome, nu în ideea că panica este o boală, ci în ideea că mulți oameni nu știu de unde să apuce aceste senzații și să le dea un sens care nu este medical. Consider util să avem această informație pentru a putea decide ce este cel mai bine pentru noi. Așadar:

1. Palpitații, puls accelerat.
2. Transpirație.
3. Tremurături.
4. Senzația că nu poți respira, sufocare.
5. Senzația că te îneci.
6. Durere sau discomfort în piept.
7. Greață sau durere abdominală.
8. Amețeală, senzația că nu te poți ține pe picioare, leșin.
9. Senzații de frig sau cald.
10. Amorțeală în degete, membre, înțepături.
11. Sentimentul de irealitate sau depersonalizare (a te simți detașat de tine însăți)
12. Frica de a pierde controlul sau de a înnebuni.
13. Frica de moarte.

Acestea sunt posibilele simptome ale unui atac de panică din DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders). Trebuie să fie prezente minimum 4 simptome pentru a putea merita denumirea de atac de panică. Însă atacul de panică este și el un simptom mai larg în ceea ce se numește în engleză “panic disorder”. În română, parcă, cuvântul “tulburare” sună cam aiurea. Acest disorder este ceea ce caracterizează, de fapt, cum se simte persoana per total și cum îi afecteaza viața starea prin care trece. Pe lângă atacul de panică în sine, mai este important în evaluarea stării generale și: frecvența cu care se petrece, dacă este aparent “din senin” sau dacă are o cauză evidentă pentru client, dacă există anxietate sporită o bună perioadă după atacul de panică în care persoana își face griji că ar putea reveni și limitează din ce în ce mai mult viața sa în încercarea de a le controla. Problema cea mai mare eu aici o văd: atunci când, de frică să nu aibă din nou un atac de panică, persoana începe să elimine din viața ei activități și situații care le-ar putea declanșa. Se ajunge, în felul acesta, destul de repede la izolare, înfometare (pentru a evita simptomele digestive), probleme în cuplu sau în familie, probleme la serviciu, etc.

La ce se pot aștepta în psihoterapie persoanele care prezintă atacuri de panică

În primul rând, în lucrul cu atacul de panică facem puțină muncă de detectiv: care sunt situațiile în care apar? Care sunt simptomele? Care părți ale corpului intră în “joc”? Este foarte interesant cum, pentru fiecare client, senzațiile fizice sunt altele. De regulă, corpul reacționează într-o manieră simbolica foarte interesantă și unică fiecărei persoane. Drumul până la a descoperi cum este pentru tine este unul intens, uneori inconfortabil, însă care, la final, îți va dezvălui multe. Ceea ce nu a fost metabilozat conștient, corpul va “digera” așa cum știe și vrea el. O întrebare interesantă va fi, deci, ce face exact corpul tău atunci când intră în panică și, poate mai ales, cu ce SCOP?

În plus, atacurile de panică sunt mesaje. Mesaje că ceva nu este în regulă din punct de vedere emoțional. Unele persoane nu sunt obișnuite să asculte mesaje ale psihicului care nu vorbesc CLAR și RĂSPICAT, așadar au nevoie, poate, de mici șocuri pentru a nu putea ignora că ceva nu merge bine. De unde și senzația că nu știu exact ce le declanșează. La bază se poate afla o traumă mai veche, neînțeleasă; o frică puternică, o ieșire prea mare din zona de confort, furie intensă și multe altele. Prin urmare, o alta întrebare importantă în lucrul nostru este “Ce îmi spune mie această panică?”

După ce răspundeți la întrebări este momentul de luat decizii: veți renunța, sau nu, la atacurile de panică? Ce veți primi la schimb când nu le veți mai avea? Este un “troc” bun?

Nu în ultimul rând, este important de evaluat dacă persoana are sau nu nevoie de un consult psihiatric. Eu consider că în momentul în care cineva riscă să își piardă slujba, partenerul, nu mai iese din casă deloc, nu mai manancă – atunci este cazul să discutăm posibilitatea unui consult psihiatric. Vreau sa subliniez că decizia ultimă de a merge sau nu la un astfel de consult este a clientului, nu a terapeutului. Terapeutul oferă o părere profesională și o recomandare, și, în urma unei discuții, clientul ia decizia.

Puțină recunoștință

După cum sper că se vede, deși am început cu o listă cam seacă de simptome, atacurile de panică nu sunt seci deloc. Sunt felul corpului nostru de a urla către noi “Hei! Nu ești în siguranță! Încă suferi! Protejează-te!”. Sunt energie psihică și fizică reprimată, îndesată înapoi în adâncuri, până când găsește momentul și spațiul să iasă și să se facă auzită, simțită. De aceea, să le fim puțin recunoscători că apar uneori și ne obligă (mai mult sau mai puțin) să ne uităm la noi și să ne întrebăm ce avem nevoie. Nu ne permit să ne ignorăm nevoile la nesfârșit, chiar dacă o fac într-un mod cam nesuferit. Depinde apoi de noi ce facem cu informația pe care am primit-o și în ce fel (sau DACĂ) alegem să ne schimbăm.