Comunitate de Psihoeducație și Formare Continuă
Ce vă oferim?
Credem în comunitate și în puterea fiecăruia de a o ajuta să crească.
Noi, oamenii, suntem o poveste bio-psiho-socio-culturală, frumos modelată de experiențe, trăiri și dorințe unice. Ne asemănăm în atâtea privințe și totuși suntem unici, diferiți.
Avem nevoie să explorăm, să analizăm, să stimulăm sau să depășim stări cu care ne confruntă în plan personal sau profesional, valorificându-ne resursele pe care le avem, adaptându-ne și permițându-ne să creștem, să ne dezvoltăm, să fim în acord cu sine, cu valorile noastre. Modul în care ne dezvoltăm, creștem, ne (re)structurăm, ne dorim să fie sănătos, armonios, să pășim din paradigma restrictivă în cea stimulativă, să ne eliberăm de constrângerile limitative, de credințele magice și să ne creăm o existență cu sens, oricare ar fi aceea, pentru fiecare dintre noi.
Ne dorim ca Ceașca de Terapie, prin evenimentele pe care le organizează și prin articolele pe care le poți citi aici, pe blog, să creeze un astfel de spațiu în care să putem explora, să putem reflecta, să creștem, să ne dezvoltăm, să ne înțelegem și să ne acceptăm emoțiile, să le gestionăm, poate, mai bine, să ne dezvoltăm încrederea în noi, să ne împrietenim cu noi înșine, să ne căutăm drumul, sensul, să ne (re)găsim, să ne permitem să fim.
Permite-ți să te cunoști!
Ceașca de Terapie oferă spațiul de conectare și promovare a cunoașterii, de a fi și de a învăța cu și de la specialiști.
Dorința de creștere profesională și personală constituie o sursa de motivație pentru diversificarea modului în care învățăm în procesul de transformare în psihoterapeuți suficient de buni pentru persoanele cu care lucrăm și, astfel, apăre nevoia de a îmbina mai multe stiluri și abordări terapeutice și de a oferi acces la ele psihoterapeuților.
Evenimentele noastre se adresează întregii comunității psihoterapeutice, căci integrează mai multe abordări și perspective teoretice în procesul de dezvoltare și formare continuă, oferind o bază puternică de creștere profesională, de inspirație și de acces la cunoaștere.
Permite-ți să nu te oprești din a învăța!
Viața presupune un proces continuu de învățare. Fie că ne raportăm la viața personală, fie la cea profesională, susținem, prin munca noastră și a invitaților noștri, acest proces de învățare.
Nevoia de apartenență, de a fi în relații, de a fi împreună asigură cadrul de siguranță și dezvoltare pentru a potența nevoia de a învăța, iar asta ne motivează și este sursa, esența, care ne-a adus împreună și ne-a fost inspirație pentru Ceașca de Terapie.
Credem în puterea lui Împreună, ca bază a acestui proces de învățare și explorare. Credem în puterea comunității ca resursă de a crea spațiul sigur și starea necesară cristalizării și transformării informațiilor și experiențelor în trăiri și dezvoltare, într-o versiune mai bună, mai așezată, mai plină de sens a noastră, ca profesioniști, dar mai ales ca oameni.
Permite-ți să nu fi singur în procesul de învățare!
Prin munca noastră ne-am propus să promovăm conștientizarea implicării emoționale, să aducem în prim plan modul în care ne raportăm la noi, la cuplu, la familie, la ceilalți.
Ca specialiști misiunea noastră este de a promova psihoeducația prin munca pe care o facem, prin evenimentele pe care le organizăm, prin articolele pe care le publicăm. Ne adresăm oricărei persoane care este dornică să se autodezvolte, nu doar profesioniștilor. Ne concentrăm pe dimensiunea pedagogică furnizând informații despre psihic într-un format adaptat învățării de către ceilalți, pe dimensiunea psihologică abordând probleme inerente naturii umane, modului în care facem față anumitor evenimente din viață – etape din dezvoltare, modul în care le abordăm, cum ne raportăm la alții când sunt în aceste etape, traumă, boală, stres, mecanisme de apărare, travaliul de doliu etc, pe dimensiunea comportamentală – prin adordarea strategiilor specifice schimbării, pe identificarea strategiilor de coping, pe întărirea adultului.
Suntem alături de voi, scopul nostru este să creșterea conștientizare asupra propriilor nevoilor, asupra modului în care privim aceste nevoi, cum le împlinim, cum ne raportăm la ele prin prisma multitudinii de roluri pe care le avem. De asemenea, ne concentrăm și pe creșterea calității vieții personale, a celei de familie sau profesionale, devenind mai buni, cu noi înșine și cu ceilalți, implicându-ne în relații sănătoase și construind o comunitate sănătoasă la nivel emoțional.
Permite-ți să fii așa cum ai nevoie!