Sănătatea mintală în perioada pre și post-partum

Iubesc să lucrez cu femeile. Mă inspiră și mă uimesc. Asta e valabil și atunci când sunt puternice și neînfricate, și când le cuprind fricile și tristețea. Depresia postnatală este un subiect vital pentru sănătatea fizică și mintală a oamenilor. Da, a oamenilor, nu doar a femeilor. Prin definiție, acest tip de depresie pornește după naștere, ceea ce înseamnă că va afecta atât femeia, cât și copilul și partenerul ei. Este o problemă de familie, mai mult, este o problemă profund umana legată de a da viață și de a-ți simți limitele de muritor atât de acut.

Pe data de 2 martie vom începe un grup pentru persoanele care doresc să își regăsească echilibrul în perioada pre și post-partum. Acest demers s-a născut din experiența mea personală și profesională care a adus realizarea faptului că mamele au nevoie de alte mame pentru a se putea re-echilibra. Daniel Stern scrie în cartea sa, “Nașterea unei mame”, despre grupul de mame și cât de vital este acest contact social pentru femei în această perioadă tumultoasă. În următoarele rânduri o să detaliez puțin ce înseamnă “depresia post-partum” și o să ofer câteva reflecții legate de acest subiect.

Cum arată depresia?

Depresia postnatală nu ia mereu formele pe care ni le imaginăm. Nu trebuie neapărat să ne respingem copilul, sau să nu vrem să ne mai ridicăm din pat. De multe ori, ea ia forme mult mai subtile și mai greu de depistat. O stare continuă de anxietate. Obiceiuri repetitive menite să ne adoarmă senzația de frică (spălatul pe mâini, gătitul frenetic, obsesii legate de microbi, curent, etc.). Ne e teamă să ieșim din casă pentru a nu face rău, cumva, bebelușului. Suntem irascibile, nervoase mai mereu. Nu dormim bine (nici chiar când copilul doarme). Toate acestea încep tiptil, ușurel, ne gândim că va trece cu timpul. Și de multe ori, trece. Însă de multe ori, nu. Atunci când timpul trece și senzația de dezechilibru emoțional rămâne, când e din ce în ce mai acuta frica, tristețea. furia…atunci trebuie să cerem ajutorul. Meriăm ajutorul. NU este un dat că trebuie să ducem totul singure, cu stoicism.

Există și factorii sociali:

În societatea de astăzi, femeile cresc copiii din ce în ce mai singure, iar presiunea să o faci bine e din ce în ce mai mare. Citeam aici că in ziua de astăzi, o mamă care muncește petrece la fel de mult timp cu copiii ei ca o femeie casnică din anii 70. Și nu orice fel de timp, timp de calitate. Citim, cântam, gătim cu copiii. Le dăm mâncare sănătoasa, alăptăm exclusiv, spălăm scutece de bumbac pentru a le proteja pielea. Nu ne răstim, ne înghițim oboseala și singurătatea, nevoia de a avea contact social cu alți adulți fără copii. De multe ori, familiile sunt alcătuite doar din părinți și copii, mai ales în România unde trebuie să te muți și să trăiești acolo unde faci bani, nu acolo unde ai bunicii. Uneori mă uimesc la ce presiuni putem rezista singure. Suntem extraordinar de puternice, însă și suferim singure atunci când nu e neapărat necesar, doar pentru că putem.

Be strong: motto-ul femeilor

Obligația de a fi puternică este ceva ce ni se transmite cultural. Fetele în România, până mai ieri, ajutau în gospodărie de la vârste mici, aveau grijă de frații mai mici, găteau, spălau, ÎNDURAU alături de mamele lor. În gospodăria medie, românească, nu avea nimeni timp sau bani să se preocupe prea mult de cât de grea e viața copiilor, și mai ales a femeilor. Era prea multă treabă de făcut, prea multe probleme, prea puține resurse. Mesajele pe care le primeam despre viață erau că viața e grea, că trebuie sa înduri greutățile fără să te plângi, că nu există să nu te poți descurca cu ceva, că nu are cine să vină să iți ofere ajutorul. Această atitudine se va vedea atunci când naștem și suntem puse față în față cu propriile noastre limite. Adevărul e că atunci când ai un copil mic e greu să mai menții iluzia controlului. Sunt multe necunoscute, posibile pericole, oboseală cruntă, limite ale corpului din care a ieșit copilul. Toate astea dor.

Terapia de grup

Durerea aceasta este a femeilor. A noastră ca grup. De aceea, eu nu cred că este menită să fie suferită în singurătate. Terapia de grup este, în opinia mea, una dintre cele mai utile forme de sprijin emoțional în această perioadă: folosește timpul și pentru terapie, și pentru socializare, într-un moment în care timpul rezervat pentru sine este atât de redus. În același timp, se gestionează în grup o problemă care este, prin natura ei, socială și colectivă, a noastră a tuturor.

Prin grupul de la Ceașca de Terapie mi-am propus să ofer spațiul necesar pentru procesarea emoțiilor amestecate care vin odată cu mămicia. Nu este necesar ca suferința psihică să fie foarte intensă pentru a putea beneficia de sprijinul altora care trec prin aceeași experiență sau de ajutorul unui psihoterapeut.

Singurătatea face toate durerile să înțepe mai tare, nu vă condamnați la izolare. Nu vă rușinați și nu suferiți în tăcere. Suntem capabile de minune și divin, atâta timp cât suntem împreună și ne dăm una alteia putere. Acestea sunt cele două fațete ale devenirii ca mame: iubire inălțătoare și durere asurzitoare. Hai să le trăim pe ambele împreună.